OPINIE. Contagiune, viralitate și psihoză în vremuri de pandemie

Pandemia de Covid-19 reprezintă un fenomen fără precedent pentru domeniul comunicării, fiind prima criză majoră a epocii digitale. Prima criză în care mecanisme psihologice de contagiune vechi de când lumea s-au cuplat instananeu cu noile tehnologii digitale, producând un adevărat Babel al interpretărilor și simbolurilor fără de care, după cum spunea J. Dewey, împărtășirea, punerea în comun a experiențelor și acțiunea comună devin imposibile.  

Ceea ce e viral devine public

Pandemia de Covid-19 pare că redefinește noțiunile de spațiu public. Mai precis, ceea ce, cu o formulă ușor desuetă, continuăm să numim “spațiu public”, în sensul de  spațiu comun, împărtășit, pus în comun, deținut în comun, accesibil. Avem, în continuare, un spațiu public, accesibil, la vedere, la care avem cu toții acces și care generează un tip de agendă publică: surse de informații oficiale, mass media mainstream (televiziuni, site-uri mari de știri, radio-uri, bloguri, la limită, paginile publice de Facebook sau grupurile de Facebook al căror conținut este public chiar în condițiile în care nu ești membru).

Dar avem și un spațiu semi-public, la care avem acces în virtutea apartenenței la un anumit “cerc digital”. În acest spațiu semi-public (pe care îl exemplific cu paginile personale de Facebook, de Twitter, de Instagram), frecvența, conținutul, chiar ordinea informațiilor la care avem acces sunt modelate de felul în care ne-am constituit rețeaua, “cercul digital”; de numărul de prieteni, profilul acestora, frecvența cu care postăm sau interacționăm, de frecvența cu care postează și interacționează, la rândul lor, prietenii noștri, în propria rețea. Observați cât de des cuvântul “rețea”, motiv pentru care astfel de spații semi-publice, și publice, și private, au mai fost numite și “spații în rețea” (network spaces).

Avem și spații ne-publice. Am în vedere spațiile de interacțiune facilitate sau dominate de tehnologie, precum mesageria Whatsapp sau mesageria Facebook. Sigur că există spații de interacțiune care nu cad fix într-una dintre aceste categorii (ceea ce mă face să avansez ipoteza că vorbim mai puțin despre două sau trei categorii pure și mai mult de un interval definit de cele două extreme – public și ne-public). Să luăm, ca exemplu, televiziunile cu audiență fidelă, chiar captivă, ai căror telespectatori se uită, cvasi-exclusiv, la postul respectiv; acestea sunt publice, în sensul că oricine poate avea acces, dacă dorește, la emisiunile postului, accesul nu este restricționat; dar sunt semi-publice în sensul că informația este puternic “personalizată” pentru publicul respectiv; mai mult, același conținut personalizat este ocolit, în mod conștient și explicit, de către outsider-i, de către ne-telespectatori; ceea ce creează un tip de segregare in/ out, o situație care contribuie la fărămițarea agendei publice.

Tot la categoria spații semi-publice sunt înclinată să includ și grupurile de whatsapp (în principiu private, dar cu număr mare de membri): “grupul celor nemulțumiți de darea în plată”, „grupul celor gazați la 10 august”, „grupul alegeri în diaspora”. Disclaimer: nu fac parte din nici un grup consistent de whatsapp, am avut contact accidental cu astfel de grupuri când conținuturile care circulau “sub radarul public”, dincolo de orice posibilitate de acces public, au “sărit” cumva în spații mai publice/ mai accesibile pentru mine (TV, Facebook) sau în spații ne-publice (s-a întâmplat să mi le arate cunoștințe în contextual unor conversații interpersonale).

Ce a adus actuala pandemie ca element de noutate și mai pregant este ascensiunea mesageriei Whatsapp drept unul dintre mijloacele principale de contagiune, dislocuindu-l din poziția dominantă pe celălalt principal mijloc de răspândire și amplificare a zvonurilor, vechi de când lumea: viul grai. Motiv pentru care, în alt articol, am numit actuala pandemie “Un Untold al dezinformării, zvonurilor și panicilor emoționale”.

Un conținut hiper-personalizat, dar izbitor de uniform

Fascinant pentru mine este faptul că, atunci când ne deschidem mesageria Whatsapp, avem, firesc, senzația unicității, a hiper-personalizării. Mesajele ne vin de la prieteni, apropiați și membri ai familiei (vorbesc despre agenda de telefon obișnuită a oamenilor obișnuiți), ne intră direct în “casă”; cu adresări directe, uneori chiar personalizate după numele mic: “citește”, “dă mai departe”, “pune-le cap la cap singur/ă, eu doar îți transmit”, “nu e sigur, dar mai bine îți spun”, “te las pe tine să decizi” etc. (Exemplele sunt luate chiar din mesajele mele de pe Whatsapp). Nu ne mai punem problema de unde vin, de fapt, cine le-a tradus, cine le-a asamblat (uneori în producții audio-video profesionist elaborate), când a avut timp pentru toate acestea, cu ce resurse, cu ce tehnologii, în ce spații de lucru. Le consumăm pur și simplu și, de cele mai multe ori, le dăm mai departe, cu aceleași îndemnuri: “citește”, “dă mai departe”, “te las pe tine să decizi”.

Poate și mai fascinant este faptul că, atunci când începi să vorbești despre aceste lucruri care par hiper-personalizate, descoperi că, de fapt, ele par să fi luat cu asalt telefoanele tuturor. De unele nu aflăm, de altele da. Ultimele devin publice, comune, din moment ce aflăm de ele cu toții. Chiar dacă circulă “sub radarul public”, ele ies la vedere, devin publice. Dar numai după ce au devenit virale în spațiile de comunicare ne-publice, private. Ce răsturnare!

Au efect conspirațiile virale de pe Whatsapp?

Așa cum arătat și în altă parte, în ciuda unei aparențe de bogăție, varietate, chiar personalizare a conținutului, suntem bombardați fix cu aceleași zvonuri, conspirații, „adevăruri ascunse pe care nu ți le-a spus nimeni până acum”, cu teme și retorici izbitor de uniforme, care ar putea fi grupate astfel:

1. Virusul este creat într-un laborator (cu variații, desigur) „din China”, „din SUA”, din „Israel”; ca să susțină sau, dimpotrivă, să perturbe interesele „Chinei”, „Americii”, în general, să susțină interesele „forțelor oculte”, ale „bogaților”, să instituie o „nouă ordine mondială”; alte variații ale scopurilor: „să scape de vârstnici”, „de săraci”, de „migranți” (cu extensii – de “diaspora”, de “o anumită parte a diasporei”); să distragă atenția de la schimbările climatice sau opusul, să rezolve problemele climatice; să faciliteze sau, dimpotrivă, să oprească instalarea tehnologiei 5G;
2. Există leacuri/ tratamente/ chiar vaccinuri care, alternativ, ne sunt „ascunse”, ne sunt „inaccesibile”, „refuzate”, “furate”, “copiate” sau în care noi nu credem „pentru că nu suntem pregătiți să le primim” (alternativ – „am pierdut credința”, „nu ne armonizăm cu universul”, „avem blocaje energetice”, „am păcătuit”, „suntem într-un conflict interior”): vitamina C, apă sărată, lămâie amestecată cu bicarbonat, oțet, diverse medicamente ieftine (doar 10 lei); și chiar vaccinuri pe care ni le „fură”/ „copiază” – alternativ – tot actorii enumerați mai sus.
3. „Cineva” – alternativ, cam tot actorii menționați anterior, în unele cazuri, mergând până la personalizare (Bill Gates) vrea să ne vaccineze cu forța, să ne introducă un cip sub piele; din diverse motive – alternativ: pentru a ne controla, pentru a ne supraveghea, pentru a ne îmbolnăvi. Mai recent, în perioada premergătoare Paștelui, tot “cineva” dorește închiderea bisericilor pentru a distruge familia tradițională, pentrru a distruge credința, pentru a promova agenda laică etc.

Poate mai importantă decât inventarierea și clasificarea acestor teme, mai semnificativă este întrebarea: au ele efect? Dincolo de răspunsuri intuitive, de speculații pe care, de multe ori, le facem de pe poziții de superioritate greșit înțeleasă (“alții”, “proștii”, “cei needucați”, “cei de la țară” le răspândesc și le cred)?

În perioada 20-23 martie, am testat, prin intermediul unui sondaj de opinie reprezentativ la nivel național, cinci teorii ale conspirației care, potrivit Whatsapp-ului meu și al colegelor cu care am pregătit întrebările, erau predominante în acel moment: 1. “coronavirusul este o armă biologică pe care SUA a conceput-o pentru a domina lumea”; 2. „există știri false distribuite special pentru a-i face pe oameni să se îmbolnăvească”; 3. „coronavirusul a fost creat special pentru a opri îmbătrânirea populației”; 4. „coronavirusul a fost creat special pentru a declanșa o criză economică mondială”; 5. „coronavirus este o armă biologică pe care China a conceput-o pentru a domina lumea”.

Dintre persoanele chestionate, 40,86% au declarat despre prima teorie că este “adevărată sau total adevărată”, 40,26% pentru a doua, 28,1% pentru a treia, 21,98% pentru a patra și, 19,57% pentru a cincea. Tabăra “nehotărâților”, a celor care declară că “nu se pot pronunța” (!) este, și ea, consistentă (tot în ordinea de mai sus): 17,33%, 16,29%, 19,74%, 25,69%, 23,36%.

O fi mult, o fi puțin? Să apelăm la “înțelepciunea” virală a Whatsapp-ului: judecați și decideți singuri! (Mai multe rezultate ale sondajului, precum și precizări de natură metodologică găsiți aici).

În sfârșit, cercetarea a arătat că nu există diferențe notabile în ceea ce privește rezultatele obținute pentru încrederea în teoriile conspirației din punctul de vedere al variabilelor socio-demografice (educație, gen, mediu de rezidență). Mai ales pentru variabila educație, este un rezultat tulburător, care ar putea să ne pună mai mult în gardă. Este un mit că doar “alții” – mai ales “persoane needucate” – răspândesc sau se încred în conspirații”.

Ce facem în fața noii viralități amplificate digital?

Răspunsul este mai complicat, mai ales când conspirațiile încep să se intersecteze lejer cu realitatea sau exploatează foarte inteligent o stare reală (o stare de spirit, lucruri care chiar s-au întâmplat.

Ce aș putea sugera, conștientă fiind de faptul că aceste sugestii nu vor circula masiv pe Whatsapp, nu au nici dimensiunile , nici marker-ii retorici care să îi asigure viralitatea.

În primul rând, aș sugera să nu mai răspândim informațiile cu iz conspiraționist, chiar cu motivații de genul “nu o fi adevărat, dar să fie”, “nu o fi adevărat, dar mi s-a părut amuzant/ tare/ cool”, “nu o fi adevărat, dar oricum îl urăsc pe x sau pe y” (x/ y = persoane, grupuri, țări, alianțe).

În al doilea rând, aș sugera să ne temperăm încercările de a le deconspira/ demasca singuri. Sunt mari șanse să ne adâncim și mai mult în conspirații și să alunecăm, “fără-a prinde chiar de veste”, în conspirația “opusă”: locația laboratorului se schimbă, la fel cum se schimbă persoanele, grupurile sau țările împotriva cărora trebuie să ne mobilizăm. Cu un simplu find and replace.

Editorial semnat de profesor universitar doctor Alina BÂRGĂOANU